Bun regizor de filme documentare, Sirin l-a cunoscut în timpul vizitelor la Institutul Francez pe faimosul semiotician și filosof francez Roland Barthes, pe care îl introduce în lumea prietenilor săi bucureșteni. Este începutul unei relații de iubire cu acesta și a unei prietenii care durează pentru decenii.
După finalizarea studiilor la Facultatea de Istorie și Filosofie, este admis la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București unde urmează regia de film. Relațiile sale de iubire cu muzicologul Mihai Rădulescu și pictorul George Tomaziu sînt reținute atât în jurnalul său postum Castelele în Spania. Cronică de familie (1949-1959) apărute la editura Humanitas în anul 2013, cât și într-o serie de documente și manuscrise nepublicate încă. O parte însemnată din cele peste 75 de filme de scurt metraj produse la Studioul SAHIA rezistă proba timpului și pot fi re-vizitate.
Casa lui de pe Mircea Vodă din București a fost unul din spațiile solidarității gay pe care Sirin si partenerul său de viață l-au ținut deschis pînă la mutarea lor la Bran. Putea fi întâlniți acolo Andrei Cădere, Mihai Rădulescu, George Tomaziu, Radu Ionescu, Dinu Albulescu, Ion Negoițescu. Unul dintre vizitatorii gay frecvenți își amintește, mărturia lui fiind publicată în a doua ediție a volumului Homoistorii:
“Petre Sirin a fost scăpat din mâinile miliţiei de moravuri de tatăl Puicăi, Popescu Doreanu. A intervenit pentru el în calitatea lui de ministru al culturii. Puica şi Petre erau prieteni nedespărţiţi, au murit în aceeaşi zi, la aceeaşi oră. Venea multă lume la Sirin, am cunoscut-o acolo inclusiv pe nevasta lui Walt Disney. Îmi amintesc de Radu Rupea, om de stânga, şi el gay, cred că avea tabletă la Contemporanul, ulterior a devenit director al Cinematecii din Tel Aviv, Nina Behar, regizoare de film, a emigrat la Paris, Costescu, bun italienist. Evident, nu veneau numai homosexuali acolo, dar toţi ştiau ce şi cum”.